Luni
Protectia apelorBraconieri vânaţi de jandarmi
Comenteaza pe Forum |
Mai mulţi braconieri au fost vânaţi de jandarmii de la Gruparea Mobilă Craiova şi de reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) în urma unei acţiuni-fulger, efectuată vineri în judeţul Olt, pe linia combaterii braconajului piscicol.
![]()
La Strejeşti, pe lacul de acumulare, jandarmii şi reprezentanţii ANPA au depistat doi fraţi (Gheorghe şi Grigore Sandu, de 30 şi, respectiv 33 de ani) din localitatea Cucuieţi, care pescuiau ilegal.
„În urma acţiunii desfăşurate de jandarmi au fost confiscaţi 4.650 de metri de setci monofilament, interzise de lege. Celor două persoane le-au fost întocmite acte premergătoare, iar ambarcaţiunea cu care se aflau la pescuit a fost confiscată“, a spus Cosmin Mirea, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Craiova. Potrivit acestuia, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi fraţi pot ajunge la închisoare. Acţiunile vor continua şi în perioada următoare în judeţul Olt.
Sursa: Gazeta de Sud
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Constanţa. Şapte delfini, găsiţi morţi după ce s-au încurcat în plasele braconierilor la calcan
- Jandarm suspectat de braconaj
- Braconierii din Deltă intră în alertă
- Opriţi braconajul!
Populare
- Vrei sa scrii despre protectia apelor ? (12)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Panouri de avertizare, în loc de bani (0)
Recente
- Poluarea marilor si oceanelor
- Poluarea cu hidrocarburi si produse chimice: noi solutii economice propuse de GES S.A.
- Poluarea apei
- Poluarea şi braconajul ne lasă fără peşte
- Un rau de sticle! Oltul este acoperit de peturi!
- Direcţia Apelor Prut va monitoriza 13 zone cu risc de poluare cu nutrienţi din trei judeţe
