Luni
Protectia apelorRomânia a informat Ucraina şi CE despre poluare şi a curăţat apele Tisei, spune Ministerul Mediului
Comenteaza pe Forum |
România a informat Ucraina şi Comisia Europeană despre poluarea cu metale grele de pe râul Tisa, după incident, iar comitetul de urgenţă care s-a reunit a curăţat deja apele, astfel încât în prezent nu mai este nicio problemă, a declarat, sâmbătă, pentru NewsIn, un oficial al Ministerul Mediului.
![]()
“I-am informat pe ucraineni la puţin timp după ce a avut loc poluarea cu metale grele, conform Convenţiei de la Espoo. Am anunţat şi Comisia Europeană. Comitetul de urgenţă de la noi s-a reunit imediat şi a început curăţarea apelor, iar aseară la 8, ne-au informat că totul este sub control, apele sunt aproape curăţate şi nu s-a înregistrat moarte piscicolă”, a spus purtătorul de cuvânt al ministerului, Dragoş Năcuţă.
Oficialul a precizat că un raport privind situaţia de la mină a fost trimis Ucrainei la scurt timp după incident. În acesta se arată că poluarea cu metale grele nu va avea impact transfrontier.
“Conform procedurilor Comisiei mixte de frontieră româno-ucraineană, s-a informat partea ucraineană. Sistemul de alarmare internaţională al Fluviului Dunărea, PIAC-AEWS, nu a fost activat, preconizându-se diluarea poluării odată intrată în cursul râului Tisa. Menţionăm că la ora 13:30 (joi n.r.), unda poluantă a ajuns în dreptul staţiei hidrometrice Valea Vişeului, intrând pe cursul râului Tisa. SGA Maramureş a început monitorizarea fenomenului, urmând să revină cu informaţii suplimentare după efectuarea analizelor probelor de apa din emisarul poluat”, se arată în raportul privind poluarea râului Tisa transmis către NewsIn de Ministerul Mediului.
Joi dimineaţă, pe râurile Cisla şi Vişeu, afluenţi ai Tisei, în aval de oraşul Borşa, a fost semnalată creşterea turbidităţii, după ce în urma unor lucrări de decolmatare efectuate la staţia de epurare a minei Toroioaga au fost evacuate accidental apă şi nămol. Dupa deversarea nămolurilor miniere, apa pârâului Secu şi a râului Cisla a devenit roşiatică, iar a râului Vişeu gălbuie.
Situaţia din zonă a fost monitorizată de specialiştii Sistemului de Gospodărire a Apelor şi de reprezentanţii Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Maramureş, care au prelevat probe din apă din două în două ore.
Compania Cartel Bau, operator al staţiei de epurare Toroioaga, nu a anunţat autorităţile despre producerea accidentului, Garda de Mediu Maramureş fiind anunţată de angajaţii Parcului Natural Munţii Maramureşului, care au observat schimbarea culorii râurilor.
Potrivit agenţiei UNIAN, ministerul ucrainean de Externe a trimis o notă părţii române în legătură cu poluarea râului Tisa din 16 aprilie, cerând informaţii complete despre incident şi despre măsurile luate. De asemenea, Ucraina a informat Comisia Europeană despre acest incident.
Inspectoratul Ecologic ucrainean de stat din zona carpatică anunţa vineri o creştere de două până la patru ori a nivelului de concentrare de metale grele în râul Tisa, apele contaminate ajungând vineri în regiunea Carpaţilor ucraineni, potrivit cotidianului rusesc Izvestia. Întrucât apa din râu este consumată, practic, de toate localităţile regiunii ucrainene, a fost luată decizia de închidere a vanelor de apă pentru oraşele Tiacev şi Hust. De asemenea, a fost interzis pescuitul.
Autorităţile ucrainene s-au arătat nemulţumite de faptul că aceasta nu este prima poluare de proporţii a râurilor de la frontiera cu România şi au precizat că nu au primit niciodată despăgubiri materiale. În plus, Ucraina se plânge că partea română anunţă întotdeauna cu întârziere producerea unor avarii, scria vineri şi ITAR-TASS.
Sursa: News In
impact transfrontalier, poluare, poluare cu metale grele, statia de epurare toroioaga, Tisa, Ucraina
Etichete:
Articole Asemanatoare
- MAE a primit nota Ucrainei referitoare la poluarea Tisei şi a transmis-o Ministerului Mediului
- Calitatea apei râurilor Tisa, Cisla şi Vişeu e în parametri normali, spun autorităţile maramureşene
- Ucraina a cerut României explicaţii despre poluarea de pe Tisa
- ONU: Ucraina încalcă normele internaţionale privind canalul Bîstroe
- Statia de epurare Glina nu filtreaza apele uzate ale Capitalei
- România este acuzată că a poluat râul Tisa cu metale grele
Populare
- Vrei sa scrii despre protectia apelor ? (12)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Panouri de avertizare, în loc de bani (0)
Recente
- Poluarea marilor si oceanelor
- Poluarea cu hidrocarburi si produse chimice: noi solutii economice propuse de GES S.A.
- Poluarea apei
- Poluarea şi braconajul ne lasă fără peşte
- Un rau de sticle! Oltul este acoperit de peturi!
- Direcţia Apelor Prut va monitoriza 13 zone cu risc de poluare cu nutrienţi din trei judeţe
