Luni
Protectia apelorRomânia este acuzată că a poluat râul Tisa cu metale grele
Comenteaza pe Forum |
România a poluat unul dintre afluenţii Dunării, râul Tisa, cu metale grele, apele contaminate ajungând vineri în regiunea Carpaţilor ucraineni, scrie Izvestia.
![]()
Inspectoratul Ecologic de Stat a înregistrat o creştere de două până la patru ori a nivelului de concentrare a metalelor grele în Tisa, potrivit agenţiei ucrainene ProUa.
Întrucât apa din râu este consumată, practic, de toate localităţile regiunii ucrainene, a fost luată decizia de închidere a vanelor de apă pentru oraşele Tiacev şi Hust. De asemenea, a fost interzis pescuitul.
Scurgerea de metale grele s-a produs în 16 aprilie la una dintre minele părăsite din apropierea oraşului Baia-Borşa.
Autorităţile ucrainene reamintesc că nu este prima poluare de proporţii a râurilor de la frontiera cu România.
În acelaşi timp, Kievul nu a primit niciodată despăgubiri materiale şi, în plus, partea română anunţă întotdeauna cu întârziere despre producerea unor avarii, scrie şi ITAR-TASS.
Sursa: Realitatea TV
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Poluare cu nămoluri care conţin metale pe râul Tisa
- MAE a primit nota Ucrainei referitoare la poluarea Tisei şi a transmis-o Ministerului Mediului
- România a informat Ucraina şi CE despre poluare şi a curăţat apele Tisei, spune Ministerul Mediului
- Românii, acuzaţi că au trecut sub tăcere dezastrul ecologic de pe Tisa
- Ucraina a cerut României explicaţii despre poluarea de pe Tisa
- Calitatea apei râurilor Tisa, Cisla şi Vişeu e în parametri normali, spun autorităţile maramureşene
Populare
- Vrei sa scrii despre protectia apelor ? (12)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Panouri de avertizare, în loc de bani (0)
Recente
- Poluarea marilor si oceanelor
- Poluarea cu hidrocarburi si produse chimice: noi solutii economice propuse de GES S.A.
- Poluarea apei
- Poluarea şi braconajul ne lasă fără peşte
- Un rau de sticle! Oltul este acoperit de peturi!
- Direcţia Apelor Prut va monitoriza 13 zone cu risc de poluare cu nutrienţi din trei judeţe
