Luni
Protectia apelorUn baraj de peste 200 de metri cubi de PET-uri şi gunoi a blocat Oltul la ieşirea din Miercurea Ciuc
Comenteaza pe Forum |
Un baraj de peste 200 de metri cubi de PET-uri şi gunoi menajer a blocat râul Olt, la ieşirea din Miercurea Ciuc, iar angajaţii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Harghita au început, miercuri, acţiunile pentru decolmatarea râului.
![]()
Fenomenul a fost sesizat de un localnic marţi seară, iar acesta i-a anunţat pe reprezentanţii SGA.
“Am constatat că sesizarea se confirmă. Este vorba despre o cantitate imensă de PET-uri care a barat cursul de apă, respectiv 200 de metri cubi de flacoane şi gunoi menajer, care se întinde pe o lungime de 20 de metri, pe o lăţime de peste zece metri, având grosimea de cel puţin un metru. În experienţa mea de 25 de ani nu am mai văzut aşa ceva în judeţ”, a declarat inginerul şef Darvas Janos, de la SGA Harghita.
În cursul dimineţii de miercuri, angajaţii SGA au umplut peste zece saci cu PET-uri care blocau cursul Oltului, dar alte flacoane erau aduse în aval dinspre localităţile traversate de râu pe o distanţă de 50 de kilometri de la izvoare.
“Parcă am fi meşterul Manole - ce adunăm se pune la loc. Toate aceste PET-uri sunt rezultatul indolenţei oamenilor şi al autorităţilor locale. În loc să îşi facă treaba, lasă gunoaiele să fie duse de cursul de apă în aval, iar noi am ajuns să fim gunoierii lor. Acesta este rezultatul civilizaţiei!”, a afirmat directorul SGA Harghita, Miklos Geza.
Angajaţii SGA Harghita au cerut sprijinul Societăţii Apelor Române în vederea disponibilizării de fonduri pentru montarea de plase la ieşirea din fiecare comună.
“În acest fel, vom putea constata care dintre localităţi poluează mai mult Oltul şi vom putea trece la sancţiuni”, a adăugat Miklos Geza.
Potrivit sursei citate, acţiunea de îndepărtare a deşeurilor menajere va dura cel puţin o săptămână.
Sursa: Jurnalul National
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Oltul, blocat la Miercurea-Ciuc de un munte de sticle de plastic!
- Baraj de PET-uri şi gunoie pe râul Olt
- Un rau de sticle! Oltul este acoperit de peturi!
- Românii, acuzaţi că au trecut sub tăcere dezastrul ecologic de pe Tisa
- Se face curatenie pe litoral! Sezonul estival incepe de la 15 aprilie
- Dâmboviţa, râul ucis de deversările Capitalei
Populare
- Vrei sa scrii despre protectia apelor ? (12)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Panouri de avertizare, în loc de bani (0)
Recente
- Poluarea marilor si oceanelor
- Poluarea cu hidrocarburi si produse chimice: noi solutii economice propuse de GES S.A.
- Poluarea apei
- Poluarea şi braconajul ne lasă fără peşte
- Un rau de sticle! Oltul este acoperit de peturi!
- Direcţia Apelor Prut va monitoriza 13 zone cu risc de poluare cu nutrienţi din trei judeţe
